Superfemeia se trezeşte de dimineaţă. Ca orice eroină are multe de făcut şi timpul este preţios. Se dă jos din pat, se uită la tipul care doarme alături de ea şi încearcă să-şi amintească numele lui dar nu reuşete.Se înteabă oare ce a făcut aseară. În fine...nu are timp de asta acum. Îşi toarnă rapid apă peste pliculeţul de ness şi cu o viteza nepământeană îşi pune hainele rock pe ea, care îi acoperă identitatea perfect (zice ea). Înainte să plece din apartamentul tipului, îi foloseşte parfumul pentru că singura ei sticluţă e acasă (şi asta e departe). “Data viitoare poate iau şi parfumul...sau poate nu.Pute.”
Iese afară pe strada rece şi îngustă. Cu greu recunoaşte drumul. “Oare unde sunt?” Ajunge la staţia de autobuz şi se urcă în primul care îi iese în cale. O doare capul şi parcă îi vine să verse. Nu ştie de ce se uită lumea aşa ciudat la ea. E palidă dar i se pare ceva normal.
Când ajunge în sfârşit în atelier, trînteşte uşa, sperînd din suflet ca ea să se zdruncine de perete. Îşi salută colegii, dar nimeni n-o bagă în seamă. Îi insepectează cu privirea, dar ei nu-i spun nimic. Pe masa de lucru îşi scote culorile şi nessul. Pe cine ar putea ea oare să enerveze astăzi? Prea multă fercire şi calm o indispun. În fine. Îşi dă jos eşarfa cu pătrăţele, hanoracul cu dungi şi cămaşa cu steluţe. “E mortală combinaţia rock-steluţe-pătrăţele-dungi-albastru-roşu-negru-alb-portocaliu-verde. Ar trebui să o port mai des!” Binînţeles, nimeni nu îşi poate da seama de ce zâmbeşte pentru sine la ora asta a dimineţii.
O oră trece degeaba. Nu reuşeşte să picteze nimic. Gândul îi zboară la tipul de aseară , un ten perfect, ochi albaştrii şi un păr blond închis. Oare cum de s-a uitat la el? Ei nu îi plac băieţii frumoşi. La urma urmei ea e o superfemeie şi caută să salveze sufletele pierdute. “Probabil că ieri am luat un pic mai mult SpecialK decât de obicei. Nu mai vedeam bine şi cre’ că de asta m-a uitat la el sau s-a uitat el la mine. Probabil ca avea nevoie temporar de una din superputerile mele. Oare la cine am rămas datoare? Şi cu cât? Aştia din sală se uită ciudat la mine. Oare de ce? Am nevoie urgentă de o ţigară...”
Trec câteva ore. În timpul ăsta superfemeia vomită de câteva ori, se ceartă cu toată lumea “îi scap pe toţi de la fericire” şi începe în sfârşit să lucreze. “O să iau un pic din lucrarea ei şi un pic din stilul ei. La urma urmei dacă le îmbin pot să pretind că e stilul meu propriu şi personal. Nimeni nu poate să îmi reproşeze că eu copiez.”
Copiatul e şi el o super putere la urma umrei, nu? După-amiaza trece. E scultă de mult, dar ceva îi lipseşte. Toţi o urăsc îi atlier. Trânteşte uşa din nou şi se face că n-a auzit ultimul “Îmi vine să-i sparg capul!” În drumul spre casă se gândeşte că trebuie să bea o bere la halbă (aia la sticlă e scumpa şi banul este principalul ei inamic) şi să fumeze ceva tare. S-a săturat să tot bage tusine în ea. “Astea n-au efect decât dacă sunt multe..” Dă multe bipuri. Telefonule e scump, îl foloseşte doar în ocazii rare.
E fericită dacă îi răspunde cineva. Face orice pentru un pic de iarbă. E dispusă chiar să şi rămână peste noapte la domiciliul clientului, ca să îi completeze imperfecţiunile. Orice , pentru un fum. Vrea să fie şi ea high. Corpul i-o cere. Se face verde la faţă dacă nu.
Cineva se îndură. O chemă şi pe ea la o petrecere underground în mijlocul săptămânii. Clienţii sunt mai mulţi, dar ăsta-i preţul pieţei. M.C.R. sună în căştile ei. Ajunge la timp cât să facă pe zâna bună. Şi noaptea se duce între fumuri şi sticle de bere.
Superfemeia doarme.
A doua zi se trezeşte goală pe podea. E ceva normal, o enervează doar că nu-şi găseşte hainele prin preajmă. O fată vine şi-o acoperă cu un prosop. Se ridică, se clatină pe propriile-i picioare şi o întreabă răguşită pe fată : “Ăştia doi cine mai sunt?” “Tu ştii...””Nu ştiu. Mă rog, să mergem...”