Imi aduc si acum aminte cum intr-o zi de vara, pe vremea cand eu eram inca un mic copil, mama si matusa mea m-au asezat pe un scaun cu spatar inalt si au inceput sa ma imbrace in tot felul de rochite colorate si hainute care de care mai frumoase.
Stateam acolo gangurind, in lumina calda, uitandu-ma pe fereastra la trandafirii rosii care se urcau pe casa.
E una dintre cele mai dulci si mai vechi amintiri pe care le am.
Probabil ca asta a fost inceputul pasiunii mele nemarginite pentru moda.
Cu timpul, am crescut si am descoperit revistele frantuzesti ale mamei mele, pline cu fotografii ce infatisau manechine gratioase in tinute sofisticate. Nu stiam inca sa citesc, dar pentru mine, paginile acelea lucioase, aveau un farmec aparte.
Zilele copilariei mi le petreceam jucandu-ma incaltata in pantofii cu toc, mult prea mari pentru picorusele mele mici, desenand , pictandu-mi fata cu fardurile mamei scotocind prin sticlutele cu oja ale lui mam-mare, care era manichiurista. Dulapul ei era plin de esente orientale, posete plic, rochii lungi din matase, margele, brose, palarii cu boruri largi si pantofi din lac negru. Nimic nu mi se parea mai fascinant decat rujul rosu , parfumul fin si "cutiuta cu oje" special pregatita pentru cliente. De la ea am invatat cum sa imi vopsesc unghile, sa pun parul pe bigudiuri sau sa amestec vopseaua.
Mamele fetitelor cu care ma jucam, ma considerau oarecum o "amenintare" pentru printesele lor mici care descoperisera machiajul si papusile Barbie cu ajutorul meu. Nu cred ca m-au considerat vreodata un copil normal.
Acum cand mam-mare nu mai este, brosele, posetele plic ,margelele , esentele dulci, se afla in dulapul meu, veritabile piese vintge de care nu ma pot desparti. Abia acum, dupa zece ani in care am studiat frumosul in scoli de arta, am realizat ca aceste "amintiri" daca le pot numi asa, sunt inestimabile.
Inca imi mai petrec zilele de vara proband rochite colorate, asortandu-le accesorii chic, desenand manechine, schitand crochiuri de moda, rasfoind reviste frantuzesti si din cand in cand ascultand muzica veche.
Cu toate astea, machiajul meu in stilul anilor60 inca mai surprinde oamenii pe strada, desi nu folosesc un litru de fond de ten mai inchis decat restul pielii, trei straturi de gloss si sclipici, si nu termin fardul de ochi de la prima utilizare. Imbracamintea mea provoaca reactii de genul :"Uite-o si p-aia!" in ciuda faptului ca nu port fuste scurte , nu imi tin buricul , sanii, sau bikini la vedere. Nu port latex, nylon, doua sutiene . De ce? Pentru ca le consider de prost gust.
Am ajuns o societate care prefera cantitatea in locul calitatii. Cu cat e mai mult , cu atat e mai bine.
Si totusi, asa e mai bine?