Astazi am fost la circ. N-am mai vazut un astfel de spectacol de ani intregi. Ca sa fiu sincera, inca din clasa a treia, cand invatatoarea ne punea sa ne luam doi cate doi de mana si sa ocupam spatiu in sala uriasa a circului Globus.
Consider inutil sa platesti un bilet ca sa vezi niste oameni pictati pe fata, cu masti si peruci , incercand sa fie amuzanti, cand poti oricand sa intorci capul si sa vezi acelasi lucru in jurul tau. E trist. Clovnii mi s-au parut intotdeauna cei mai trisiti. Intotdeauna trecuti de prima tinerete incercand sa amuze publicul cu scamatoriile lor prostute. Cu toate astea copii ii indragesc.
Oricum, nu am venit pentru ei. Am venit sa fac niste fotografii in cortul asta urias si rosu, tapetat cu stelute si refelctoare. Dar pentru asta a trebuit sa asist la spectacol. Fara bilet, nu intrii in sala. Si ce sens are sa dai banii pe bilet daca nu dai vezi spectacolul?
Sunt sincera cand spun, ca eram ferm convinsa ca intreaga sala o sa fie goala , mai ales ca asta era una dintre ultimele prestatii ale circului in orasul nostru. M-am inselat. Dupa o jumatate de ora de fotografiat intr-o sala complet goala, unul dinre angajati mi-a facut semn, si am inteles ca oamenii aveau sa intre. Muzica imi bubuia in urechi.
Am stat intepenita doua ore pe scandura de lemen ce servea drept scaun, asteptand ca tipetele copiilor sa inceteze, arelechinii si trapezistii sa se intoarca la rulotele lor din jurul cortului, si bietele animale chinuite blitzurile foto sa isi reia locul in tzarcuri.
Circul a ramas acelasi. Plin de copii perescolari, care tipa la fiecare scamataorie a vreunui claun cu nas rosu si ochi pictati, de parinti si bunici cu pungi de floricele in brate si viata pe batz. Asta probabil ca nu o sa se schimbe niciodata.
Timpul trece, cresti, te maturizezi, si ajungi din nou, in acelasi loc in care n-ai mai fost de ani de zile, si culmea totul e neschimbat. Oare spiritul tanar al copiilor il conserva circul atat de bine? N-am reusit sa aflu raspunsul la intrebarea asta.
Cand totul s-a terminat, afara, in timp ce parintii lor stateau la o tigara, copii trapezistilor se alergau de zor cu jucarii in mana...
Fotografiile: in prima fotografie sunt eu, in cealalta , prietena mea Alina :)